Prima săptămână din Post - Carrara
De luni până vineri, în această primă săptămână a Postului în Parohia „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Carrara s-a săvârșit : Canonul Sfântului Andrei Criteanul, urmat de Pavecernița mare (11-14 martie),și Liturghia Darurilor Înainte Sfințite (15 martie).
Acest Canon e o tânguire, o plângere de jale sau o mărturisire, în care plângem faptele noastre cele rele, de la începuturile lumii, de la Adam și Eva și până la sfârșitul vieții noastre, când ne vom întâlni în fața Dreptului Judecător cu faptele noastre, în această confruntare cu noi înșine. E o mărturisire în același timp: mărturisim în acest Canon toate păcatele pe care le-am făcut fiecare din noi, le recunoaștem acolo. Canonul are această notă specifică: "Eu sunt cel păcătos", ne recunoaștem fiecare în parte vina. Așa este compus acest Canon, pentru că însuși autorul se socotea păcătos, deși era un sfânt. De aceea mărturisirea Canonului, cuprinsul lui ne îndeamnă să ne mărturisim și noi păcatele, fiecare în felul lui și în intimitatea lui, să ne adunăm gândurile, faptele, urâciunile și să le spălăm, să le curățim, să le aruncăm din noi înșine.
Pr. Armand Bratu







