Seleziona la tua lingua

Cerca

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI KLAUS IOHANNIS, ÎMPREUNĂ CU PREASFINȚITUL ATANASIE DE BOGDANIA LA FLORENȚA
 
 
Președintele României, Klaus Iohannis, a participat vineri, 3 mai 2019, la conferința "State of the Union 2019” (Statele Uniunii 2019), organizată de Institutul Universitar European de la Florența. Cu prilejul prezenței la Florența, Președintele României, împreună cu Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, au depus sâmbătă, 4 mai, o coroană de flori la placa comemorativă dedicată domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată în Piazzale di Porta Romana, lângă reședința în care domnitorul și-a petrecut ultimii ani din viață. La eveniment au participat, alături de autoritățile prezente, preoți și credincioși din Protopopiatul Toscana I.