Seleziona la tua lingua

Cerca

Prescura – Curația inimii copiilor, în Parohia Sfântul Apostol Andrei din Montefiascone

Din gura pruncilor și a celor ce sug ai săvârșit lauda (Ps. 8, 2). Cuvântul Psalmistului David a rodit , astăzi 12 noiembrie, la prăznuirea Sfinților Mărturisitori Năsăudeni, în Parohia Sfântul Apostol Andrei din Protopopiatul Lazio II, unde s-a desfășurat un program catehetic adresat copiilor și tinerilor. Pe parcursul acestui an, copiii parohiei, care participă la programul catehetic Prima Spovedanie, au fost antrenați în mai multe activități legate de Sfântă Spovedanie și Sfântă Împărtășanie. Dacă în primele întâlniri s-au pus bazele pregătirii teoretice, astăzi, copiii au pășit efectiv în laboratorul practic al credinței. După rugăciune, cu mânecile suflecate, copiii au devenit vrednici prescurari, realizând, cu mânuțele lor, prescuri de casă, în cuptor tradițional. Înțelegând imediat că rodul strădaniei lor se va transforma la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Pâinea îngerilor, Pâinea vieții celei vecinice, așa cum spune rugăciunea prescurarului, cu entuziasm și multe, multe întrebări a continuat seara noastră, arătând-le copiilor cum se pregătește aluatul pentru prescuri, cum se frământă și se lasă la dospit iar apoi le-am pus împreuna la cuptor. Între timp am dialogat pe tema Prescura în cultul creștin ortodox, iar pentru următoare întâlnire ne-am propus să continuăm cu explicarea Proscomidiei teoretic si practic .

Sfântul Ioan de Kronstadt ne îndeamnă: Poarta-te delicat si ușor; în tot ce faci fii pașnic ca un înger, fii curat și neprihănit ca un înger, simplu și sfânt ca un înger. Cine altcineva, mai bine decât copiii, ne poate învăța să împlinim acest cuvânt? Zi de zi avem de învățat de la ei, pentru că Însuși Mântuitorul ne arată că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor (Mt. 19, 14)

Pr Aron Horciu