Seleziona la tua lingua

Cerca

 Duminică, 28 septembrie 2025, cu prilejul începutul noului an catehetic la Şcoala Parohială din Rovigo, tinerii Nepsis Rovigo au omagiat pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab, ocrotitorul Frăţiei Nepsis Italia.

După rostirea împreună a Acatistului Sfântului Neagoe Basarab, părintele Nicolae Budui a făcut tinerilor o scurtă prezentare a vieţii şi activităţii sale, precum şi a mai multor învăţături pe care domnitorul român le-a lăsat în scris fiului său, Teodosie, considerată „cea mai de seamă lucrare originală din toată literatura veche românească”, fiind un manual de educație moral-politică, o lucrare militară și de pedagogie, menită să îndrume pe fiul său Teodosie și pe domnii următori. 

 

În partea a doua a întâlnirii, pornind de la mărturia vieţii Sfântului Neagoe Basarab, părintele Nicolae şi doamna preoteasă Georgiana au discutat cu tinerii pe tema rolului tatălui în viaţa tânarului de astăzi, aprofundându-se importanţa prezenţei active a tatălui în familie, a sfaturilor primite de la acesta şi a exemplului pe care tatăl îl dă copiilor, cu accent pe nevoile tinerilor în raport cu taţii lor.

Atelierul va continua la următoarea întâlnire cu vizionarea unui film pe tema propusă şi a discuţiei pe baza acestuia.

 

 

Foto credit: Episcopia Italiei