Prăznuirea Sfântului Ioan cel Milostiv în parohia românească Venezia II

În duminica din 12 noiembrie 2017, parohia ortodoxă românească Venezia 2 din Protopopiatul Triveneto I l-a sărbătorit pe Sfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie nu a fost săvârşită în Biserica ce găzduieşte moaştele Sfintei Împărătese Elena, ca de obicei, ci în Biserica San Giovani (Elemosinario) Bragora, unde se afla moaştele ierarhului.
Alături de părintele paroh Viorel Grec, la slujbă au participat mai mulţi credincioşi români din Venezia şi împrejurimi.
În cuvântul de învăţătură, părintele paroh le-a prezentat succint biografia sărbătoritului şi le-a vorbit despre importanţa milosteniei ca virtute creştină.
Slujba s-a încheiat cu o agapă frăţească la care au participat toţi cei prezenţi la eveniment.







