Seleziona la tua lingua

Cerca

Praznicul Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie în parohia din Legnago

Din mila lui Dumnezeu și cu bucurie în suflete, Parohia Ortodoxă Română “Sf. Sf. Mc. Haralambie” din orașul Legnago, provincia de Verona, în zilele de 9 și 10 februarie 2022, a prăznuit pe ocrotitorul ei.

Cu această ocazie am avut în mijlocul nostru pe Prea cucernicii preoți din parohiile: Bassano del Grappa, Valeggio sul Mincio, Negrar, Vicenza, San Bonifacio, Costa Bissara, având ca Protos pe Prea Cucernicul Părinte Protopop Gabor Codrea.

În cuvântul de învățătură ținut la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, părintele protopop a subliniat virtuțile Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie precum și repere legate de viața și mucenicia sa.

Îndemnul final al predicii s-a axat pe urmarea sfinților și cunoașterea vieții lor, ca necesitate a dobândirii mântuirii.

De asemenea, în cadrul întâlnirii protopopiale, Părintele Ștefan Andronache de la Parohia Negrar a susținut lucrarea cu titlul: “Mântuitorul Iisus Hristos, modelul desăvârșit de Om rugător“.

După Sfânta Liturghie, a urmat tradiționala agapă frățească, oferită de comunitatea credincioșilor noștri și frumos pregătită de gospodinele parohiei.

Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

A relatat Preot Paroh Ilie Daniel