Seleziona la tua lingua

Cerca

Praznicul Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea de pe lângă Sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Cu ajutorul Domnului, duminică, 15 august 2021, la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea  din incinta Centrul eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și-a prăznuit cel de-al treisprezecelea hram.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, sărbătorirea hramului a debutat cu slujba Privegherii sâmbătă seară, răspunsurile la strană fiind oferite de către Corul “Sfântul Dionisie Exiguul” al Episcopiei. Duminică dimineața a fost săvârșită Dumnezeiasca Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Gheorghe, de Michalovce și Kosice (Biserica Ortodoxă a Ținuturilor Cehiei și Slovaciei) și de Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania le-a vorbit celor prezenți  despre minunata lucrare a Maicii Domnului în viața Bisericii: Praznicul de astăzi ne descoperă taina morții care prin jertfa Născătoarei de Dumnezeu devine adormire pentru noi toți și taina vieții, care prin jertfa Mântuitorului Hristos pe cruce devine Înviere pentru noi toți”. De asemenea, despre Maica Domnului, Preasfinția Sa a adăugat că “din momentul Întrupării Cuvântului, devine adevăratul Chivot al Legii, căci prin ea Hristos S-a făcut om asemenea nouă și a viețuit printre noi. Ascultarea este virtutea care o caracterizează cel mai bine pe Născătoarea de Dumnezeu, de unde și virtutea Mariei din pericopa Evanghelică, căci cel care ascultă cuvântul Lui Dumnezeu are viață”.

După slujirea Dumnezeieștii Liturghii au avut loc saluturile oficiale, în care Excelența Sa, Amabasadorul George Bologan, a adresat un cuvânt comunității noastre, evocând importanța rugăciunii către Maica Domnului în aceste vremuri tulburi.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Gheorghe a adresat un cuvânt de mulțumire întregii comunități, transmițând și gândul de binecuvântare din partea Preafericitului Părinte Rastislav, întâistătător al Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehiei și Slovaciei.

La final, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a mulțumit tuturor oaspeților și credincioșilor prezenți, amintind și de alt mare eveniment pe care Patriarhia Română îl prăznuiește astăzi, împlinirea a 150 de ani de la prima serbare a românilor de pretutindeni, o inițiativă ce a aparținut poetului național Mihai Eminescu și celor din generația lui. Evenimentul istoric a fost rememorat în chip solemn la Mănăstirea Putna, sub genericul Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”. La acest eveniment au participat și tineri din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi".