Portul Popular Romanesc în Parohia din Milano Nord-Monza
În ziua de duminică 17 octombrie, cu binecuvântarea Prea Sfințitului Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Prea Sfințitului Atanasie de Bogdania, în Parohia Ortodoxă Română ”Toți Sfinții” din Milano Nord-Monza a avut loc Ziua Portului Popular Românesc. În prima parte a întâlnirii, după Sfânta Liturghie, pr. Paroh Pompiliu Nacu a făcut o prezentare în PowerPoint a temei sărbătorii, unde s-a arătat importanța din punct de vedere istoric, simbolic și tradițional al portului popular românesc de la începuturi până astăzi. Cele mai vechi mărturii privind costumul strămoșesc popular le găsim în perioada neoliticului și a epocii bronzului, pe statuetele feminine de lut ce au fost descoperite în necropola de la Cârna.
Timp de aproape un sfert de veac, istoricul și savantul Alexandru Tzigara-Sămurcaş şi Vladimir Dumitrescu, afirmă că reprezentările respective sunt veșminte ale acelor vremuri, care s-au păstrat în portul popular românesc. Ei susțin că vechimea portului țărănesc trebuie pusă în legătură directă cu imaginile de pe figurinele de lut din epoca neolitică, cu 1500 î. d. Hr.
Vădastra este un sat din Romanaţi (actualul județ Olt) al cărui nume este cunoscut datorită culturii arheologice din perioada neoliticului, care i-a dat numele: Cultura Vădastra. După 1871 în această localitate au fost efectuate o serie de săpături arheologice. Sunt numeroase teme istorice şi culturale care pot fi abordate de istorici, însă ceea ce ne interesează este descoperirea unor vase de ceramică decorate masiv cu o substanță albă, unde sunt descrise diferite spirale. Spiralele culturii Vădastra, ce provin din vechiul neolitic şi care au o vechime de peste 6000 de ani, încă se păstrează astăzi pe cojoacele locale din satul Romanați, ceea ce constituie mărturii importante privind continuitatea, păstrarea și interconexiunea între modul de viață al societății tradiționale de acum câteva milenii și a celei contemporane.
Femeile dace reprezentate mai ales pe metopa 49 de la Adamclisi sunt îmbrăcate cu rochii lungi, un fel de cămașă dreaptă, cu mânecile scurte și încrețite la gât, ce amintesc de iile portului național al româncelor. În partea de jos se vede laba piciorului desculț. Cămășile femeiești încrețite în jurul gâtului cu o ață, pe care le găsim astăzi în Moldova, denumite cămăși cu brezărău, sunt foarte asemănătoare cu cele din metopele de la Adamclisi și au o excepțională valoare documentară, pentru că sunt modelul neschimbat al cămășilor dace, perpetuat până astăzi. Ceea ce putem spune este că tradiția costumului popular țărănesc s-a consolidat până înspre secolele XV-XVI, fiind cunoscute toate componentele sale: cămașă, catrință şi maramă pentru portul popular femeiesc; cămașă, ițari și pălărie pentru cel bărbătesc și brâul lat de lână, monocolor sau policolor ori de piele (chimir), împodobit cu diferite ornamente. În secolul al XVIII-lea, în unele biserici din Oltenia şi Muntenia găsim zugrăviți pe pereții unor biserici şi ai unor palate boierești numeroase portrete de meșteri, de țărani şi țărănci îmbrăcați în costume naționale, aceștia fiind pictați în fresce pentru ajutorul dat înălțării ori decorării monumentului respectiv.Alte mărturii, reproduse într-un Codex din secolul al XVII-lea, ne arată că porturile străvechi s-au păstrat neschimbate până în zilele noastre, atât în privința portului bărbătesc cât şi celui femeiesc.Practic în toată Moldova, Oltenia și Transilvania în secolele XV–XVIII era răspândit portul popular țărănesc, socotit astăzi patrimoniu local.
Soarele, stelele, florile, figurile geometrice, peștele, spicul de grâu și trandafirul ce se găsesc pe veșmintele țăranilor sunt luate din cosmos, din natură sau din simbolismul bisericii. Toate aceste elemente ne vorbesc despre dăinuirea noastră ca neam și despre armonia dintre spațiul eclezial, din care s-au inspirat țăranii, și armonia ce există între elementele naturale, pământești (htoniene) și cerești (uraniene). Simbolurile care se găsesc pe portul popular românesc, prin caracteristicile sale esențiale, ne poartă cu gândul în diferitele etape ale istoriei noastre bimilenare și ne poziționează în diferitele locuri ale României, ceea ce arată unitatea și continuitatea noastră ca neam.
Costumul tradițional românesc poate fi considerat un adevărat brand național, care poartă amprenta istoriei noastre precreștine și creștine, ne transportă către elementele luate din natură și ne introduce în atmosfera religioasă a bisericilor noastre, putând fi socotite un templu la purtător, o imagine a lumii în care au trăit generații de oameni. Simbolurile preluate din spațiul bisericesc sunt o revelare a sacrului în spațiul profan, ce oferă mărturii despre omul respectiv, regiunea din care provine, influențele culturale, obiceiurile tradiționale și care îl arată în unicitatea sa identitară.
Costumele populare românești din diferite regiuni ale țării noastre, prin cromatismul culorilor, prin bogăția simbolurilor și particularitatea croielii sunt o cazanie fără slove, sunt o grăire fără cuvinte, exprimate într-o cheie și viziune teologică, aceea că omul poate accepta lumea nevăzută pornind de la simbolurile din lumea văzută.
Viaţa satului din trecutul nu foarte îndepărtat, prin sărbători, datini, obiceiuri, cântece, joc şi port se manifesta într-un plan cu totul particular, ce reflecta responsabilitate față de valorile perene și virtutea comuniunii între oameni.
În a doua parte a prezentării s-a arătat că portul țărănesc nu poate fi desprins de sărbători și de joc, fiind în mod firesc încadrat în ansamblul vieții satului. Joculpopular ocupă un loc important în patrimoniul poporului nostru și reflectă viața, aspirațiile, năzuințele şi sentimentele țăranului.
Despre muzica în satul românesc străvechi, Nichifor Crainic face o mențiune destul de prețioasă. Și anume el precizează că muzica populară trebuie să fie pusă într-o strânsă legătură cu muzica bizantină: ”Originalitatea muzicii populare românești constă în aceea că există dificultăți atunci când ar trebui transcrisă în sistemul de notație al muzicii occidentale. În schimb, ea se poate transcrie fără nici o dificultate în notația orientală a muzicii psaltice”. Ceea ce vrea să arate Crainic este faptul că muzica populară românească are aceeași structură tehnică cu cea a muzicii bisericești, de aceea, fiind legată de psaltichia bisericească, cântecul popular românesc va deveni un izvor de inspirație pentru o pleiadă de compozitori români.
Muzica clasică a neamului nostru poate fi considerată un element identitar în circuitul mondial de valori, reprezentând spiritul național, de aceea ea nu trebuie nici confundată și nici substituită cu altă muzică, oricât de valoroasă ar fi, pentru că am văduvi tezaurul nostru național de aceste bunuri valoroase. Ea trebuie protejată şi promovată de toți cei care doresc să se bucure din acest dar.
Ciprian Porumbescu, George Enescu, Mihail Jora, Theodor Rogalski, Paul Constantinescu, Alfred Alessandrescu, Constantin Brăiloiu, Ioan D. Chirescu, Gheorghe Dima și mulți dintre marii noștri compozitori vor începe un amplu proces de culegere și prelucrare a pieselor populare, principalele surse de inspirație pentru muzica lor fiind melodiile populare din folclorul sătesc.
În ultima parte a sărbătorii copiii din parohie conduși de doamna preoteasă Agnesa Nacu au prezentat un program artistic de cântece și poezii, apoi a fost pregătită o agapă frățească.
Bazele celor prezentate mai sus a fost: ”Cartea Tradiția Rediviva-Satul românesc între spiritualitate și modernitate”, carte ce a fost publicată cu binecuvântarea Prea Sfințitului Episcop Siluan, la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos și care abordează teme fundamentale ce țin de tradiții și de muzica populară, precum:
Portul popular românesc între sacru și profan.
Simbolismul geometric de pe costumul popular țărănesc și în sculptură.
Jocul, hora, doina și muzica la români. Tradiție și înnoire
Elemente simbolice premaritale și de înmormântare.
Sărbătorile de primăvară, vară și iarnă.
Tradiții profane și religioase.
În lumea super tehnologizată de astăzi, dominată de televiziune, Facebook, Instagram și alte forme de comunicare, în care tinerii, adulții, dar și bătrânii încep să se izoleze, calitățile spirituale ale omului sunt semnificativ diminuate. Tradițiile au reprezentat o coloană vertebrală a conștiinței naționale, un mijloc eficient de reglementare a relațiilor sociale, culturale, religioase şi sătești. Constat că noi înșine asistăm nepăsători la dispariția unor valori și deseori căutăm vinovații de serviciu, însă cred că în primul rând depinde de noi în a păstra sărbătorile creștine și cele populare tradiționale, chiar dacă unele nu țin de tradiția creștină și nu sunt legate de evenimentele biblice, ci de cele profane. Recuperarea, conservarea și renașterea a tot ceea ce este autentic românesc ține de fiecare dintre noi.
Pr. Pompiliu Nacu
Milano Nord-Monza
