Pomenirea la 3 săptămâni a preotului Radu-Marcel Călin

Răpus de o boală necruţătoare la numai 38 de ani pe 02 februarie, în ziua Întâmpinării Domnului, a plecat la Domnul preotul Radu-Marcel Călin (Părintele Radu pentru cei apropiaţi) slujitor şi duhovnic al multor creştini din provinciile Siciliei Enna şi Caltanissetta. Regretat de mulţi şi plâns de cei dragi a fost însoţit pe drumul spre Înviere (slujba înmormântării) de un sobor de preoţi condus de Preasfinţitul Siluan, Episcopul Italiei în ziua de prăznuire a Sfintei Muceniţe Agata (05 februarie). La cererea sa încă pe patul de moarte trupul i-a fost dus la Filiaşi şi înmormântat alături de cel al mamei sale decedată la sfârşitul lui decembrie 2017.
La sfârşitul Vecerniei Sfântului Teodor, pe 23 februarie, cu ocazia împlinirii a trei săptămâni de la trecerea sa la Domnul, în biserica Parohiei Canicatti din Protopopiatul Misionar Sicilia, părintele paroh Daniel (Dănuţ) Băcăuanu a organizat slujba pomenirii părintelui Radu. La pomenire a participat un grup de credincioşi care s-a rugat cu preotul Daniel pentru sufletul părintelui Radu şi împreună au intonat „Veşnica pomenire”. Dumnezeu să îl ierte.
A consemnat Elena Aurica Băcăuanu







