Luni, 2 iunie 2025, preoții din Protopopiatele Triveneto I și III, au săvârșit slujba de pomenire a eroilor români înmormântați în Cimitirul Austro-Ungar din localitatea Brazzano/Cormòns (provincia Gorizia). La acest moment important a participat și Consulul general al României la Trieste, doamna Adina Lovin.
În Cimitirul militar din Cormòns se găsesc și osemintele mai multor ostași români din Transilvania și Banat, înrolați în armata austro-ungară în timpul primului război mondial.
Slujba de pomenire a eroilor români a fost săvârșită de părinții protopopi Avram Matei și Florin Cherecheș, împreună cu preoții din cele două protopopiate, în prezența autorităților române și italiene și a numeroși credincioși. La finalul evenimentului au luat cuvântul părintele protopop Avram Matei, Consulul General al României la Trieste, doamna Consul Adina Lovin și reprezentantul autorităților italiene, prim-locotenentul Bartolomeo B., după care s-au depus coroanele de lauri la monumentul din cimitir.
Pe monumentul eroilor sunt inscripționate următoarele cuvinte. „Freund und Feind. Im Tode vereint.” – Prieteni și dușmani. Uniți întru moarte.
Dumnezeu să-i odihnească întru Împărăția Sa pe toți eroii neamului românesc!







