Seleziona la tua lingua

Cerca

Pogorârea în Închisoarea a Domnului

„Pentru că şi Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepți,  ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, Cu care S-a coborât şi a propovăduit și duhurilor ținute în închisoare... .” Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 3, 18-19

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și a Preasfințitului Părinte Vicar Atanasie de Bogdania, și anul acesta credincioșii Parohiei Sfântului Ierarh Calinic din Viterbo au dus Lumina Învierii fraților noștri întemnițați în închisoarea din localitate.

Marți 26  aprilie, a treia zi de Paști, s-a săvârșit Slujba Învierii în Închisoarea din Viterbo, cu cântări duhovnicești, emoții și multă bucurie pentru cei care ne-au așteptat și  ne-au primit și pentru noi cei care i-am cercetat.

Toată comunitatea a pregătit ouă roșii și bunătăți tradiționale specifice perioadei pascale,  pe care la sfârșit le-am distribuit tuturor celor care au participat la Slujbă și prin ei tuturor celor întemnițați indiferent de naționalitate, religie sau credință... asemenea  Luminii lui Hristos care luminează tuturor.

„Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă lucrările voastre cele bune și să slăvească pe Dumnezeul vostru cel din ceruri.”  Sfânta Evanghelie după Matei 5, 16

a consemnat Bianca Andreea Joian