Seleziona la tua lingua

Cerca

PELERINAJUL TINERILOR NEPSIS " Pe urmele Sfinților" din Grecia, ziua a VI-a

Am început această nouă zi cu participarea la dumnezeiasca LITURGHIE în biserica din Procopie a Sf. Ioan Rusul. Am avut bucuria de a ne închina la moaștele Sfântului și de a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului. Părintele paroh ne-a arătat farfuria  cu care Sfântul Ioan a săvârșit o mare minune explicând istoria sa. Sf. Ioan Rusul a fost sluga unei familii boierești turcești. Într-o zi boierul a plecat la Mecca, iar soția sa a organizat un banchet în lipsa lui. Printre toate bucatele se afla și un pilaf foarte gustos. Sfântul Ioan, știind că pilaful e preferatul boierului, a dorit foarte mult să ajungă și la dânsul o farfurie de pilaf cald dar nevasta sa auzindu-l pe Sf. Ioan a început a-l batjocori și a râde de dânsul, dar el neabătându-se de la dorința sa, a început a se ruga Domnului pentru a-l asculta întrucât și boierul să poată gusta din pilaf. Prin minune dumnezeiască farfuria a ajuns la Mecca iar boierul văzând emblema familiei sale pe farfurie s-a cutremurat dându-și seama ca a fost minune de la Dumnezeu prin Sf Ioan Rusul.

Preotul Paroh din noua biserică a Sfântului ne-a povestit că după moartea Sfântului a fost construită o biserică în care au fost așezate moaștele sale dar la scurt timp de la aceasta, localitatea a fost cucerită de turci. Credincioșii au luat moaștele și tezaurele și le-au adus aici în Grecia, unde au construit o altă biserică.

O familie de creștini s-a învrednicit a lua farfuria cu care Sfântul a săvârșit minunea dar nu au așezat-o în biserică. Anii trecând, fiicei lor s-a arătat Sfântul care i-a spus ca are ceva ce îi aparține lui. Aceasta a cercetat și a găsit în casa sa farfuria și imediat a dus-o la Biserica Sfântului.

Încărcați cu bucuria Sfintei slujbe am luat apoi micul dejun și după acesta ne-am îmbarcat spre Atena, părăsind insula Evia. Ajunși în capitala Greciei, ne-am pornit spre unul dintre cele mai mari capodopere ale antichității: Acropole din Atena.

Acropole din Atena este simbolul Greciei, a fastului civilizații clasice, construcția a fost planificată în al V-lea secol de către Pericle. În trecut găzduia una din cele șapte minuni ale lumii antice, statuia zeiței Atena  ce a dispărut în urma invaziei persane; astazi este patrimoniu Unesco.

Din complexul arhitectonic face parte și Pantheonul, care pe timpuri era casa tuturor zeilor și alte monumente  ce în cursul istoriei au avut parte de distrugeri și transformări în urma cureririi bizantine și otomane.

După ce am părăsit Atena, autocarul ne-a dus până la farybotul ce urma să ne ducă pe insula Eghina a Sfântului Nectarie. Ajungând la mănăstire ne-am închinat la moaștele Sfântului, am vizitat casa în care și-a petrecut viața și ne-am închinat la capul Sfântului și la mormântul în care a fost pus trupul său imediat  ce a adormit întru Domnul.

Seara acestei zile minunate s-a încheiat cu o plimbare pe malurile insulei Eghina.

Au consemnat

Laurentiu Braghesiu și Petre Monea - NEPSIS IMOLA