Seleziona la tua lingua

Cerca

Pelerinajul tinerilor Nepsis în Grecia, ziua a III a

 

În a treia  zi a pelerinajului Tinerilor Nepsis am  lăsat în urma malurile insulei Corfù pentru a ne îndrepta spre țărmul Egumenitei: aici începe incursiunea noastră în Grecia continentala.
În timp ce ne îndreptăm spre primul nostru popas, am mulțumit Sfântului Spiridon care ne-a ocrotit de valuri și vânturi puternice. Prima oprire a fost la Metsovo, localitate de munte a cărui denumire vine din slavona, zona fiind locuita în trecut de comunități rusești. În curtea bisericii se află mai mulți copaci vechi de sute de ani, la umbra căreia și sf. Cosma Etololianul ținea cuvintele sale de învățătură către creștinii timpurilor sale.  Lăcașul, închinat sfântului Nicolae de Metsovo, e o fostă mănăstire înființată de niște tâlhari convertiți la iubirea de Hristos.
Chiliile au ars la începutul secolului XX și mănăstirea a fost transformată în biserică parohială.
 Meșterii locului au donat bisericii în sec al XVII-lea o minunată catapeteasma sculptată, ale cărei icoane au fost realizate de pictorii ruși. După o gustare tradițională grecească, ne-am îndreptat spre orasul Veria. Aici ne-am închinat la moaștele sfântului Antonie cel Nou în catedrala arhiepiscopala din Veria. În trecut moaștele erau date spre închinare doar o data pe an (pe 19 Ianuarie) si primul bonlav care se atingea de raclă se vindeca. Chair și în ziua de astăzi mulți localnici mărturisesc cum sfântul le-a schimbat viața. 
Catedrala este de asemenea închinată Sfintei Mucenițe Jerusalem și celor trei copiii ai dânsei, martirizaţi împreună în secolul al II-lea în Egipt. De asemenea și SF. AP. Pavel este foarte iubit fiindcă că a propovăduit cuvântul DOMNULUI pe aceste meleaguri. Ultimul loc de închinăciune al zilei a fost la Dovra, unde se află două icoane Făcătoare de minuni ale Maicii Domnului și de aesemenea  moaștele Sfântului Luca al Crimeei, care a fost episcop dar si chirurg, de aceea mulți se roagă pentru însănătoșire și multe sunt mărturiile de credincioși care s-au vindecat. În curtea mănăstirii se afla și un izvor de apă binecuvântată de Maica Domnului din care am gustat cu toții. Apoi ne-am îndreptat spre Tesalonic, unde am luat cina și am rămas peste noapte. Dăm Slavă lui Dumnezeu pentru fiecare clipă de bucurie și mângâiere care vin în mod vizibil asupra noastră! 
 
Consemnează: Emanuel Voinea - Nepsis Roma III.Pelerinajul tinerilor Nepsis în Grecia, ziua a III a