Pelerinaj la Subiaco - parohia Roma III

Luni, 1 noiembrie 2021, un grup de credincioși ai parohiei Înălțarea Sfintei Cruci din Roma, sub îndrumarea părintelui Ioan Gherasimescu, au mers pe urmele Sfântului Cuvios Benedict de Nursia spre localitatea Subiaco.
În apropierea acestei localități, într-o peșteră ascunsă în munte, a viețuit timp de trei ani Cuviosul iubitor de isihie, în secolul al V-lea. Mai târziu, în jurul său s-au adunat mai mulți ucenici pentru care Sfântul a fondat doisprezece mănăstiri în zonă.
Grupul de pelerini ai parohiei Roma III a vizitat mănăstirea zidită deasupra peșterii Cuviosului, s-a închinat în peștera încărcată de sfințenie și, în final, a coborât la cascada ce poartă numele Sfântului.
În această zonă de mare frumusețe naturală și spirituală s-au petrecut multe dintre minunile descrise de Sfântul Ierarh Grigorie Dialogul, cel care ne-a lăsat singura relatare despre viața și lucrările sfinte ale acestui mare cuvios.







