Seleziona la tua lingua

Cerca

PELERINAJ DE ZIUA COPILULUI

 ȘI

ÎNCHEIEREA ANULUI CATEHETIC- LODI

     Cu ajutorul lui Dumnezeu și binecuvântarea Preasfințitului Siluan, in zilele 1-2 Iunie 2022 grupul de copii și familiile acestora din parohiile Lodi, Pavia și Milano au participat la un Pelerinaj  la Ravenna care face parte dintr-o serie de pelerinaje din cadrul proiectului protopopial *Nimic nu puteți face fără de Mine* care va continua și la care se vor adăuga și alte parohii din Protopopiatul Lombardia 1.

     Au fost doua zile de bucurie la malul mării  iar  apoi  la sărbătoarea Înălțării Domnului , in biserica ortodoxa română din Ravenna când la Sfânta Liturghie in sobor  s-au împărtășit copii si adulti, având straie de mare sărbătoare si bucurie sfânta!

      Am fost apoi însoțiți de pr Dan Vesea pe urmele bisericilor și monumentelor culturale din Ravenna, pelerinajul  încheindu-se in biserica Sfântului Apolinarie in Classe, un moment trăit cu mult  interes de către pelerini pe fondul explicațiilor oferite de pr Dan pe  baza picturilor in mozaic prezente aici.

     Copiii nu au uitat sa identifice simboluri creștine in toate edificiile vizitate până acum, pornind de la cele doua castele lombarde din Belgioioso și Pandino și ajungând aici, in bisericile Sfântului Împărat Iustinian, iubitor de frumos și de credința din secolul 6.

      Săptămâna de început de Iunie a continuat  cu pregătirile pentru duminica de 5 Iunie când s-au acordat , intr-un cadru festiv,  diplomele de  merit copiilor școlii parohiale, participanților la cursul de chitară organizate in parohia noastră  și colaboratorilor școlii parohiale “Sfântul Stelian și Sfântul Spiridon “ din Lodi.

      Acest moment a fost însoțit de cântec și dans , precum și de tortul copiilor pregătit cu mult drag de patisiera parohiei  și care a îndulcit pe toti cei prezenți.

      Mulțumim tuturor pentru prezență , implicare și dragoste pentru astfel de evenimente care leagă copiii de Hristos și îi creste frumos iar in septembrie  ii așteptăm intr-o noua aventură,  in brațele  bisericii lui Hristos!

 

A relatat: preoteasa Simona Cazacu