Participanţii la concursul „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul 3” vor fi premiaţi
Cei peste 10.000 de copii care au participat la prima etapă a Concursului „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul 3” vor fi premiaţi duminică, 30 ianuarie 2022.
Aflat la ediţia a 6-a, concursul, organizat online între 18-19 decembrie 2021, a reunit copii români din 26 de țări, cu tradiție și comunități de limbă și ortodoxie românească.
„Premierea se va desfăşura concomitent în toate ţările participante la data de 30 ianuarie 2022, cu ocazia cinstirii Sfinţilor Trei Ierarhi, imediat după Sfânta Liturghie. Aprecierea pentru această implicare a copiilor merită să fie făcută în faţa părinţilor, a dascălilor şi a întregii comunităţi eclesiale”, a declarat la Trinitas TV prof. Ioniţa Timiş de la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca.
Concursul se adresează copiilor şi tinerilor creştini cu vârste între 6 şi 18 ani din România şi diaspora românească.
Competiţia este organizată de Mitropolia Clujului, Sălajului și Maramureșului, în colaborare cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, cu Colegiul Naţional Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca şi cu Platforma educaţională „red-religie.ro”.
Ca premiu din partea organizatorilor, elevii vor primi pe lângă diplomă și o carte digitală cu ISBN, ai cărei autori vor fi chiar ei. Cartea va cuprinde eseurile și creațiile plastice ale tuturor copiilor participanți la concurs.
„Această carte, pe care participanţii o vor primi în dar, ni se înfăţişează ca o frumoasă incursiune în universul spiritual al celor mai autentici creştini, o radiografie a relaţiei dintre ei şi Dumnezeu.
Din aceste texte putem extrage nenumărate învăţături asupra modului în care copiii şi tinerii noştri vorbesc cu şi despre prietenul lor, Domnul Iisus Hristos, în contextul acestei perioade grele din viaţa lor, marcată de confuzie, tristeţe şi nelinişte.
Îndemnăm pe toţi cateheţii şi îndeosebi pe părinţii acestor minunaţi copiii şi tineri care au contribuit la conţinutul acestei cărţi să o citească cu interes şi să reflecteze asupra modului în care pot ajuta la o mai mare apropiere a acestor copii de Dumnezeu, izvorul vieţii şi al dragostei, „Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume” (In. 1, 9), a transmis părintele Nicolae Budui, coordonatorul Departamentului Catehetic al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în cuvântul înainte la cartea digitală.
Scopul acestui proiect este demararea şi dezvoltarea unei strânse colaborări între şcolile de stat şi parohiile ortodoxe româneşti de pretutindeni.
Acest concurs se dorește a fi o altă formă a mărturisirii lui Dumnezeu, prin aplecarea spre studiul biblic, prin participarea la orele de religie/cateheză, prin timpul dedicat studiului învățăturilor celor sfinte și prin răspunsul fiecărui copil la chemarea din partea lui Dumnezeu.







