Parohia Tripoli (Mantova) - Sfântul Maslu și întâlnire de protopopiat

Joi seara, începând cu orele 18.30, în Parohia Tripoli di San Giorgio di Mantova, a avut loc întâlnirea de vară a protopopiatului Lombardia 1. Cu această ocazie, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu spre folosul duhovnicesc al credincioșilor. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Teodor Munzer, din parohia Milano, care punctând tema anului omagial a mărturisitorilor ortodocși ce au suferit în timpul comunismului, a evocat viața și personalitatea marelui Sandu Tudor, cunoscut și ca ieromonahul Daniil de la Rarău, întemeietorul mișcării " Rugul Aprins ".
La final, părintele paroh Laurențiu Herciu, a mulțumit părinților slujitori și credincioșilor pentru prezența lor.
Seara s-a încheiat cu o scurtă ședință administrativă, în care părintele Nicolae Cazacu în calitate de protoiereu, a adus la cunoștință ultimele reglementări ale centrului eparhial.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!







