Miercuri, 25 iunie 2025, la Mantova s-a semnat actul de donație, al bisericii intitulate San Giorgio Martire a Episcopiei Romano-Catolice din Mantova către Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.
Documentul a fost semnat, din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, iar din partea Episcopiei Romano-Catolice, de către Părintele catolic Manuel Marciello Beltrami însoțit de alți doi reprezentanți ai Curiei catolice.
La eveniment au mai participat Preacucernicul Părinte Protopop Codrea Gabor (Protopopiatul Triveneto II) și Părintele Gheorghe Manole, parohul bisericii ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din anul 2022, din localitatea Tripoli - Mantova , beneficiara donației. Biserica San Giorgio Martire a fost încredințată, spre folosire, din anul 2003, în baza unui acord verbal Parohiei „ Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil de la Tripoli - Mantova în timpul vrednicului de pomenire, Părintele Laurențiu Herciu.
Slavă Lui Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă parohiei noastre de la Tripoli !







