Parohia nou înființată de la Sassari și Alghero

Din mila Bunului și Multmilostivului DUMNEZEU și cu binecuvântarea Preasfințitului Părintelui nostru Episcop SILUAN, joi, 16 iulie 2020, la Parohia "Înălțarea Domnului" din Sassari, Sardegna s-a săvârșit prima slujba în această nou înființată parohie, Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Au participat 15 persoane, majoritatea femei care lucrează ca badante și au liber joia după-amiază.
Dam Slava lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale revărsate din belșug asupra noastră și îl rugam să ne fie alaturi in continuare, cu atât mai mult în această perioadă post COVID 19, când oamenii au mai multa nevoie de mangaiere, fiind speriați și preocupați pentru sănătatea lor și a celor apropiați și dornici să-și deschidă sufletul în fața lui Dumnezeu și a părintelui duhovnicesc.
Cu ajutorul Domnului, duminica, începând cu ora 8.00 vom săvârși Sfânta Liturghie.
Vom sluji regulat următoarele slujbe:
* Joi 13.00-15.30 ACATIST sau SFINȚIREA APEI (AGHEASMĂ), TAINA SFÂNTULUI MASLU (o dată pe luna) și TAINA SFINTEI SPOVEDANII.
* Duminică 8.00-11.30 SFÂNTA LITURGHIE.
SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE! AMIN.







