Seleziona la tua lingua

Cerca

Parohia ”Nașterea Maicii Domnului”- Roma II, și-a sărbătorit Ocrotitoarea

Sărbătoarea a început de vineri seara când s- a slujit Vecernia hramului. A doua zi ne-am adunat cu bucurie la Dumnezeiasca Liturghie în sobor de preoți.  În cuvântul de învățătură rostit de părintele Gabriel Apopei, acesta a vorbit despre importanța cinstirii Maicii Domnului pentru mântuirea neamului omenesc, subliniind că pentru a ne bucura de aceeași stare de fericire a Maicii Domnului, și aici și- n veșnicie, se cuvine să împlinim aceleași două lucrări: ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și împlinirea lui. Iar viața creștinului nu poate fi ascultătoare și împlinitoare a cuvântului lui Dumnezeu fără să fie o stare de rugăciune.

Ne rugăm Milostivului Dumnezeu, ca pentru rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu,  să ne binecuvânteze cu harul ascultării și- a împlinirii de toată voia Lui!