Seleziona la tua lingua

Cerca

Parohia ”Nașterea Maicii Domnului”-Roma II își prăznuiește Hramul

Prăznuirea a început  de joi, 7 septembrie, când dimineața s-a slujit Dumnezeiasca Liturghie a ”Înainteaprăznuirii Nașterii Maicii Domnului” iar seara slujba Vecerniei Mari cu Litie, în sobor de preoți. Vineri, în ziua praznicului, am avut bucuria să slujim împreună cu Părintele Atanasie, Vicarul Episcopiei noastre, care ne-a împărtășit în cuvântul de învățătură din taina frumuseții Maicii Domnului. Ziua s-a încheiat cu săvârșirea Paraclisului Maicii Domnului, ca mulțumire pentru toate cele dăruite nouă. Duminică am continuat sărbătoarea împreună cu toți credincioșii din parohie. După slujirea Dumnezeieștii Liturghii, a urma  slujba de ”Te Deum” pentru binecuvântarea începutului de an școlar, fiecare copil si tânăr primind o ”Agenda/ Diario” care să aducă folos în ale studiului si ale sufletului. La final am participat cu toții la tradiționala agapă frățească. 

”Umple, Precurată, de veselie viața noastră dăruindu-ne bucuria ta cea nestricată, ceea ce ai născut pricina veseliei!”