Seleziona la tua lingua

Cerca

Ziua de joi, 3 iulie 2025, a intrat în istoria Parohiei Ortodoxe Române “Sfântul Ierarh Iacob Putneanul ” mitropolitul Moldovei  din localitatea Massanzago - Santa Maria di Sala, Protopopiatul Triveneto 4, ca o zi memorabilă şi mult aşteptată.

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, părintele paroh Costică Hirtopanu a semnat contractul de vânzare – cumpărare prin care Parohia Massanzago a achiziţionat spaţiul  cu o suprafaţă de 260 metri pătrați, în care Parohia urmează să își desfășoare Sfintele slujbe și întreaga activitate.

Achiziția acestui centru comunitar, pus la dispoziția tuturor credincioșilor creștin ortodocși români care au reședința pe teritoriul Parohiei, a fost posibilă graţie Departamentului pentru Românii de Pretutindeni care a finanţat integral costul de achiziţie.

Spaţiul achiziţionat deserveşte comunităţii atât ca spaţiu liturgic, cât şi ca centru educativ, cultural şi social al Parohei, precum şi alte servicii de asistenţă socială.

Dăm slavă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru această binefacere, pomenind pe toţi ctitorii şi ostenitorii acestei Parohii!

A consemnat preotul Nicolaie Ticiu, reprezentant Mass-media al Protopopiatului Triveneto IV