Părintele arhimandrit Nicodim Petre de la TABĂRA DIN PRIDVORUL SATULUI la CONVORBIRILE PE PRISPA CASEI la Catania în Sicilia
Duminică 29 septembrie, părintele arhimandrit Nicodim Petre a părăsit moldovenii din târgul Ieșilor și tinerii din taberele estivale, pentru a se întâlni la început de toamnă cu moldovenii, ardelenii, oltenii, muntenii și dobrogenii ce trăiesc la poalele vulcanului Etna din insula Sicilia.
Consilierul pentru misiune, prognoză și statistică pastorală din Arhiepiscopia Iașilor și stareț al mânăstirii Bucium, a fost însoțit de Preacuviosul părinte Iustin, starețul mânăstirii ”Sfântul Ioan Casian” din Dobrogea.
Credincioșii parohiei ”Sfânta Muceniță Agata”, veniți din toate colțurile provinciei Catania, în duminica
a 19–a după Rusalii, au fost bucuroși de prezența preoților din România, veniți să liturghisească împreună cu păstorul lor, părintele Mihai Gabriel Ichim.
Cu mic cu mare ei au primit Sfânta Împărtășanie și apoi cuvântul de învățătură dăruit de părintele Iustin.
Sfinția sa a subliniat importanța unei comunități lucrătoare, cu o biserică care se pictează și are în proiect o catapeteasmă din lemn sculptat, o casă a Domnului în care credincioșii participă la slujbe cântând și preaslăvind pe Dumnezeu cu atâta evlavie.
Părintele a predicat despre iubire, iertare, libertate, explicând Evanghelia duminicală - Predica de pe munte – iubirea vrăjmașilor.
CONVORBIRI PE PRISPA CASEI - ROSTUL CREȘTINULUI ORTODOX ÎN LUMEA DE AZI
În partea a doua a zilei, parohul a invitat oaspeții în curtea bisericii. Din dorul de casa părintească, enoriașii au amenajat spațiul ca o casă țărănească. Ștergare, icoane și lăicere aduse de la bunici au împodobit mesele și băncile.
Acolo pe prispa casei, părintele arhimandrit Nicodim a împărțit sfaturi, îndemnuri, învățături în cadrul conferinței ROSTUL CREȘTINULUI ORTODOX ÎN LUMEA DE AZI.
Departe de țara natală, de dulcele grai românesc, departe de mânăstirile și frumusețile plaiurilor mioritice, credincioșii din Catania au fost mângâiați de mesajul părintelui, care le-a vorbit ca de pe prispa casei sufletului lor, oferind un mesaj menit să trezească în inimi datoria de a rămâne români și ortodocși în continuare, chiar dacă nu mai trăiesc în România.
În final enoriașii au fost încântați să primească câte o icoană cu Maica Domnului Podromița, realizată în chip minunat cu mult timp în urmă, chiar în mânăstirea Bucium unde părintele este acum stareț.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru această zi, în care slujitorii Domnului din România, au adus odată cu ei și pacea, blândețea, demnitatea, hotărârea, nădejdea, credința și dragostea neamului românesc, pentru a fi bine păstrate de ortodocșii de aici, în casa sufletului lor.
CONVORBIRILE PE PRISPA CASEI vor continua luna viitoare, cu un alt invitat, slujitor al Domnului din România.
A consemnat preoteasa Geta Ichim







