Seleziona la tua lingua

Cerca

Parastas în Cimitirul Ortodox Român din Torino

Sâmbătă, 31 martie 2018, cu prilejul hramului viitoarei biserici ce va fi ridicată în Cimitirul Ortodox Român din Torino, s-a săvârșit, după Sfânta Liturghie, cu ajutorul Domnului şi cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, slujba Parastasului pentru cei adormiți din comunitatea noastră care odihnesc în acest “ loc luminat, loc de verdeață, de unde a fugit toată durerea , întristarea  şi suspinarea”.

După slujba de pomenire s-a cântat troparul dătător de bucurie şi nădejde atât pentru cei vii cât şi pentru toţi cei adormiți:

Învierea cea de obște mai înainte de patimă Ta adeverind-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta și noi, ca pruncii, semnele biruinței purtând, Ție, Biruitorului morții, strigăm: Osana Celui dintru înălțime, binecuvântat ești Cel ce vii întru numele Domnului“.

a consemnat Diaconul Valeriu Andrei Grosu