Ortodoxia împărtășită copiilor italieni

Sâmbătă, 5 mai, elevii a două clase din Școala din Medole, în provincia de Mantova, au fost invitați ca să "guste" câteva firmituri de ortodoxie într-o oră de religie susținută de preotul parohiei românești din orașul Mantova. Lecția a avut un caracter intuitiv, de prezentare a creștinismului răsăritean sub aspectele sale practice și cultice. Astfel copiii au putut admira icoanele celor douăsprezece Praznice Împărătești, au ascultat cântări ale Penticostarului, au asistat la îmbrăcarea veșmintelor de slujbă, la aprinderea cărbunelui din cădelniță, au fost tămâiați, miruiți și stropiți cu agheasmă mică. De asemenea li s-a arătat scoaterea Sfântului Agneț din cadrul Liturghiei bizantine, li s-a făcut prezentarea unei Sfinte Evanghelii ortodoxe, a Sfintei Cruci și a cununiilor pentru mirii din Biserica noastră. Ora de religie s-a încheiat printr-o serie de întrebări ale elevilor, urmate de răspunsurile preotului ortodox, de rugăciunea "Tatăl nostru" rostită în limbile italiană și română și de binecuvântarea copiilor și a doamnelor învățătoare prezente la lecție.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Preotul paroh Sorin Croitoru, Mantova







