Oaspeți dragi şi scrisoare de mulțumire, la BOLZANO

Duminică 25 Martie, la Marele Praznic al Bunei Vestiri, biserica noastră a fost vizitată de don Mario Gretter, responsabil pentru ecumenism şi responsabilul conventului Cappuccin, padre Anton.
La sfârșitul Sfintei Liturghii am citit împreună scrisoarea de mulţumire semnată de Preasfințitul Părinte SILUAN legată de primirea noului lăcaș de cult la Bolzano, scrisoare adresata atât Episcopiei Catolice din Bolzano cȃt şi conventului Cappuccin.
Don Mario Gretter, a mulțumit la rândul său pentru frumoasele cuvinte şi a făcut o trecere în revista a activităților desfășurate împreună la Bolzano, de la înființarea parohiei noastre ortodoxe.
A subliniat totodată cã prezenţa noastră în această nouă biserică este rezultatul unei colaborări extraordinare şi intense cultivate pe parcursul a mai multor ani, ne-a transmis salutul episcopului local Ivo Muser şi dorinţa de a continua cu aceeași intensitate proiectele pe care le derulăm împreună, permanent în slujba oamenilor şi a lui Dumnezeu.
La final, invitații au primit ȋn dar câte o icoană, din partea parohiei noastre.
Preot LUCIAN Milășan, BOLZANO







