Seleziona la tua lingua

Cerca

 Duminică, 21 septembrie, după Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, comunitatea Parohiei Milano Nord-Monza a trăit bucuria de a o avea în mijlocul ei pe doamna Lavinia Arnăutu, director cu atribuții de secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, însoțită de două doamne consilier.

Delegația a luat parte, mai întâi, la Festivalul Bucuriei de la Chivasso–Torino, unde peste 500 de copii, tineri și părinți s-au adunat pentru a se bucura împreună de darul comuniunii.

În cuvântul său, părintele paroh Pompiliu Nacu, a mulțumit doamnei director și credincioșilor pentru sprijinul oferit în vederea cumpărării bisericii parohiale, locaș unde ne rugăm de mai bine de 22 de ani. El a arătat că toți cei care jertfesc pentru casa Domnului nu rămân nerăsplătiți, ci își adună daruri nepieritoare în cer.

 

Doamna director a subliniat, la rândul ei, că prin implicarea și sprijinul oferit de departament  în vederea achiziționării bisericilor, susținerii școlilor parohiale și organizării evenimentelor culturale, se dorește păstrarea vie a limbii române, a credinței, a tradițiilor și a identității noastre, care sunt parte din moștenirea spirituală și culturală a neamului românesc. Ea a arătat că aceste eforturi sunt îndreptate atât către generația de astăzi, cât și către cele viitoare, care reprezintă speranța și continuitatea comunităților românești din diaspora.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

A consemnat preoteasa

Ingrid Iolanda Nacu