O zi de vacanță la Nevelandia cu copiii din Parohia Ortodoxă Română "Sfântă Muceniță Lucia" - Veneția 1

Joi, 29 decembrie 2022, Părintele Protopop Avram Matei a organizat o excursie la munte, în parcul de distracții "Nevelandia" (din Friuli Venezia Giulia) pentru copiii Parohiei noastre, așa cum obișnuiește să facă în fiecare an.
Un tărâm de poveste într-o împărăție de zăpadă, de jocuri și de distracție maximă, în care cei peste 80 de copii și-au arătat bucuria și entuziasmul de a se întrece la săniuș și la patinaj - activitate relaxanta în care unii au excelat , iar alții și-au exersat aptitudinile pentru prima dată. O altă atracție distractiva a fost și pista cu colacurile gonflabile și alte jocuri gonflabile pentru cei mai mici. Voioșia și entuziasmul copiilor le-a colorat bujori în obrăjori, iar bucuria lor ne-a făcut și pe noi sa ne amintim de copilăria noastră cu ierni pline de zăpezi și zilele de neuitat la săniuș.
Această zi frumoasă am încheiat-o nu înainte că să ne reunim frățește, mână cu mână, la o horă și o sârbă românească, acolo pe zăpadă.
Mulțumim din suflet Părintelui Avram și doamnei preotese pentru inițiativă, organizare și pentru grija ce-o poartă nouă și copiilor noștri.
Slăvit să fie Domnul pentru tot și pentru toate!







