Seleziona la tua lingua

Cerca

O nouă sesiune a examenului de capacitate preoțească a avut loc la Roma

Fii duhovnicești ai Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și absolvenții Extensiei de la Roma a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, secția Pastorală, au susținut astăzi, joi 20 octombrie 2022, examenul de capacitate preoțească la Centrul Eparhial de la Roma.

 

Comisia de evaluare a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

 

În prima parte a examenului s-a susținut proba scrisă, urmată apoi de examinarea orală. S-au abordat subiecte din următoarele materii: Omiletică și Catehetică, Vechiul și Noul Testament, Liturgică, Drept Canonic și Administrație Bisericească, Muzică și Tipic Bisericesc, Dogmatică comparată și s-au verificat cunoștințele generale de limbă italiană.

 

Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI