Seleziona la tua lingua

Cerca

NEPSIS Settimo Torinese - Retrospectivă - A XXIII-a Săptămână On-Line a Școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râşca și Secu"

Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Părintelui Paul, în Parohia din Settimo Torinese, cursurile Școlii Parohiale au continuat în variantă On-Line.

 

În această săptămână de lucru, Tinerii Nepsis, coordonați de Valentin și Mădălina, au desfășurat activități menite să sporească percepția duhovnicească asupra perioadei încărcate de Pașii Domnului spre Pătimire.

Astfel că, proiectele propuse au încercat să dea lămuriri asupra Intrării Domnului în Ierusalim și a Slujbelor Deniilor prin file de Cateheză, s-a început al treilea proiect pictural pe pânză,  având ca temă Răstignirea Domnului,  iar pentru a pregăti Învierea au fost ornate tradiționalele "ouă de Paște" așezate în coșuri de cânepă.  Au mai fost abordate de asemenea noțiuni de ortografie, geografie și dezvoltare personală.

 

Proiectul de înfrățire, "Prietenia Creștină-Icoana Raiului", a ajuns la cea de-a zecea întâlnire,  tinerii celor două parohii, vizionând documentare pe latură duhovnicească: despre Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și din seria istorică: despre Domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun (1400-1432), precum și două povestioare recitate de către actorul Marian Negrescu, urmate de obișnuitul Atelier de Creație.

 

Săptămana a fost completată de Atelierul de Chitară și cel de Muzică Psaltică, fiind abordate spre intonare Axionul Floriilor și cântări din slujbele Deniilor.

 

Dăm Slavă Domnului pentru marea Sa milostivire!

 

VIDEO