Nepsis Roma III - Ziua Culturii Naționale și Ziua Unirii Principatelor Române

Duminică, 28 ianuarie 2024, tinerii din grupul parohiei Înălțarea Sfintei Cruci din Roma, au prezentat un moment de cântec și poezie dedicat unor evenimente importante petrecute în luna ianuarie.
Este vorba de Ziua Culturii Naționale - ziua de 15 ianuarie, dată la care s-a născut marele poet român Mihai Eminescu. Și ziua Unirii Principatelor Române sărbătorită în fiecare an la 24 ianuarie.
Concertul a cuprins câteva fragmente din creația eminesciană: melodia "Sara pe deal", o parte din poezia "Luceafărul" și poezia "Rugăciune" a poetului național.
De asemenea, momentul artistic a punctat dorința de veacuri a românilor de a se uni într-o singură țară ce s-a împlinit într-o primă etapă la 24 ianuarie 1859, când în Principatele Române - Moldova și Țara Românească - a fost ales ca unic domnitor Alexandru Ioan Cuza. Acest eveniment numit în limbajul comun Mica Unire a fost amintit prin cântecele "Hora unirii" și "România mea".
V-ați gândit vreodată că pentru a scrie și pentru a ne închina folosim aceleași trei degete care simbolizează Sfânta Treime?
Primele cărți în limba română au fost Sfânta Scriptură și cărțile de slujbă ale Bisericii, de aceea legătura dintre literatura română și credința creștină este atât de puternică.
Pentru a sărbători credința noastră și limba română tinerii au recitat câteva poezii religioase: "O, om" compusă de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, "File de acatist" de Zorica Lațcu, "Te aștept: intră" a poetului Vasile Voiculescu și "Cântecul Potirului", poezie ce aparține lui Nichifor Crainic. Iar pentru a sublinia legătura dintre generații, Concertul s-a încheiat cu cântecul "Rugă pentru părinți".
A fost un moment artistic plin de emoție, de zâmbete și lacrimi, care i-a adus pe tineri mai aproape de cultura română, atât de imprimată de credința creștină a înaintașilor noștri.







