Seleziona la tua lingua

Cerca

NEPSIS IMOLA - Șezătoare literară în Parohia Ortodoxă Română din Imola de Ziua Internațională a Tineretului

Duminica 2 februarie, de Ziua Internațională a Tineretului, grupul de tineri și copii Nepsis ai parohiei noastre au prezentat  o ȘEZĂTOARE LITERARĂ ce a avut ca scop elogierea genialității literare a marelui poet al neamului românesc Mihai Eminescu, cât și a bunului său prieten marele narator Ion Creangă.

Sub atenta îndrumare a doamnei preotese Mihaela Gârboan și acompaniați muzical de către virtuoasa interpretă Doina Boboc, tinerii și copiii Nepsis au redat prin teatru, cântec și recital un crâmpei din minunatul univers eminescian, cât și din captivantul spațiu mirific al povestirii românești al inegalabilului narator Ion Creangă.

Momentelor de o înaltă ținută artistică, au urmat cuvântul preotului care  a trasat câteva date despre cele două mari personalități ale literaturii românești, cât și mulțumirea adusă de acesta tuturor celor implicați în acest frumos eveniment cultural.

Seara s-a încheiat prin gustarea unui tort pregătit pentru cei sărbătoriți de Ziua Internațională a Tineretului.

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

 

Au consemnat, Nepsis Imola.