Seleziona la tua lingua

Cerca

Nașterea Domnului vestită la închisoarea din Torino

Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în cadrul penitenciarului din Torino, miercuri 27 decembrie 2023, la praznicul cinstirii Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan a fost dusă bucuria Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos de către un grup de preoți voluntari din Torino, Collegno și Settimo Torinese.

A fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la care s-au împărtășit cei pregătiți, s-a ținut un cuvânt de îmbărbătare din partea P.C. Părinte Gabriel Burcescu de la parohia Sf. Cruce din Torino, P.C. Părinte Andrei Grosu de la parohia Sf. Evlampie și Evlampia din Collegno a ținut rânduiala cântării și a împărțit cărți, cruciulițe, calendare și metanii precum și  darurile tradițional românești pregătite cu multă sârguință de voluntarii parohiilor din Torino iar unul dintre noi a dus această bucurie către pavilioanele cu restricții mai mari, printr-o mică slujba de rugăciuni dar și mângâieri duhovnicești și culinare.

 “Închis am fost și ați venit la Mine”, este împlinit după putere săptămânal, în fiecare zi de marți și sâmbătă.  În fiecare marți alternând câte 2 părinți iar sâmbăta mergem la cei care nu au voie să iasă din secții. Suntem 7 preoți care reușim să-i cercetăm; Pr. Gabriel și Pr. Iustin de la Sf. Cruce, pr. Eugen de la Orbassano, pr. Andrei de la Collegno, pr. Vasile de la Giaveno, pr. Nicolae de la Torino 3 și eu de la Settimo Torinese.

În fiecare post, facem Sf. Liturghie de Sf. Paști și de Crăciun cu toate Pavilioanele precum și întâlniri cu toți odată, spovedind si împărtășind și ducându-le daruri.       

Pe cei care ies din închisoare îi ajutăm să se reintegreze, fiecare parohie după cum poate. Le ducem săptămânal cărți, metanii și cruciulițe pe care le donează fiecare parohie anunțând pe credincioși la slujba.

De fiecare dată oamenii se sensibilizează la suferința celor închiși și ajută cu multă bucurie.

Mulțumim Domnului pentru îngăduința conducerii închisorii din acest oraș, pentru că sunt multe structuri unde se intră foarte puțin sau chiar deloc.

 

Pr. Paul Porcescu, Sf. Ioan de la Râșca și Secu, Settimo Torinese