“Om neputincios ce sunt, oare cum voi spune eu în cuvinte ce am trăit în această tabără de adolescenți?... acesta a fost primul gând care mi-a venit în minte atunci când m-am așezat în fața unei foi albe de hărtie ca să scriu. M-a liniștit însă imediat inima și mi-a zis : Lasă-mă pe mine să vorbesc ”. Și…
Stăteam și priveam tinerii și tinerele din această tabără care jucau fotbal, tenis de masă, volei, tir cu arcul și dacă ar fi fost să mă întrebe cineva, în clipa aceea, inimă, care este sportul tău preferat? i-aș fi răspuns fără să ezit : Iubirea. Am vorbit și cu celelalte inimi mai tinere, la atelierele rânduite pentru discuții libere, și am căzut de acord că suntem făcute pentru iubire și menite să fim dăruite întregi Celui Iubit.
La acea sesiune în care un tânăr, jucând un rol, își dădea bucăți din inimă la fiecare persoană cu care avea o relație și când a ajuns să o întâlnească pe fata aceea cu suflet frumos și cu inima întreagă, el nu mai avea ce să-i ofere…am plâns … pentru că știam că este o punere în scenă a unei dureroase realități. Nu-i chiar ușor, ca inimă, să fii făcută bucăți și să fii dată celor care nu știu să prețuiască ceea ce au primit.
Dar atunci când am participat, în miez de noapte, la Sfânta Liturghie, m-am simțit ca o barcă cu pânze în care suflă Duhul Sfânt. Ce ocean de fericire este Împărăția lui Dumnezeu. Eram așa de emoționată și priveam cu drag celelalte inimi tinere care străluceau în lumina lumânărilor și care aveau în privire acel ceva al îndrăgostiților de Dumnezeu.
La un moment dat am vorbit cu o tânără, de la inimă la inimă, și i-am povestit că mai mereu am venit la Sfânta Liturghie ca la întâlnirea cu Cel Iubit. Îmi plăcea să-I cânt , precum adolescenții prezenți în tabără , serenade la strană și abia așteptam să iau Cina cu El. Când eram o inimă mai mică mă minunam, privind la tatăl meu, preot îndrăgostit de Cer, de câte ori săruta icoanele, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, Sfânta Masă, fiecare veșmânt în parte…acum însă știu foarte bine că ortodoxia este o credință a sărutului, a gesturilor de dragoste și mă bucur că sunt o inimă ortodoxă.
Știu și că, pentru a iubi la capacitate maximă, trebuie să te antrenezi la capacitate maximă, de aceea am trecut ușor peste oboseala simțită la aceste zile de antrenament făcute în tabără. De altfel, toate inimile s-au încălzit intens la fiecare înviorare, la masă, la fiecare atelier, la serata de film, ca și cum ar fi urmat un maraton de iubire … lung cât toată viața.
Când a venit acea oră de liniște, moment în care tinerii și-au găsit fiecare câte un loc în acea grădină a Raiului și au scris în carnețele : ce este pentru ei Iubirea ?…eram împăcată cu mine însămi. În acea liniște, singurul sunet era al inimilor care băteau la unison și care s-au unit la final și au oferit, prin mărturisirile lor sincere, o adevărată simfonie a iubirii.
La focul de tabără am meditat îndelung. Mă vedeam pe mine în acel foc…vedeam tinerii cum strâng lemne, hârtii ca să-l aprindă și mă gândeam că și eu am nevoie să fiu alimentată cu rugăciuni, cu citirea din Sfânta Scriptură, cu Trupul și Sângele Domnului, ca să pot să ard mai intens pentru Cel ce mă iubește cu o iubire veșnică. Când am văzut tinerii în jurul focului am simțit îngeri dansând în jurul meu. Ce inimă fericită sunt că am trăit așa ceva.
Mă bucur că am petrecut timp cu acești tineri apostoli ai iubirii, că am învățat care este limbajul iubirii lor și că am descoperit împreună doi prieteni care să ne ajute în acest proces al îndrăgostirii de Dumnezeu : credința și nădejdea. Altfel pornești în căutare de sens când știi că suntem cu toții fiii Raiului, că suntem iubiți!
Dumnezeu ne vrea îndrăgostiți de El, pentru că doar îndrăgostiți de El …nu vom mai muri niciodată.
(Cu mii de mulțumiri inimii mele
- Pr Valeriu Andrei Grosu –
Parohia Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia- Collegno)
