Moșii de iarnă la școala parohială din CATANIA
”Am făcut această colivă și acest colac pentru bunicii mei, pe care nu i-am cunoscut, dar îi iubesc la fel de mult ca și cum ar fi aici lângă mine.”
”Am făcut acest colac și această colivă pentru bunica mea, îmi pare rău că nu am văzut-o niciodată, îmi lipsește mult.”
”Am făcut această colivă și acest colac pentru tatăl meu, care a plecat la Doamne, Doamne aceste zile, mă rog să fie bine...”
”Am făcut acest colac și această colivă pentru bunicul meu mort săptămâna trecută, mi-e tare dor de el...”
Acestea sunt râurile de lacrimi, sau de flori, ce curg din inimi de copii...
Doar copiii ne pot dărui inocența, durerea și bucuria înmănunchiate în același buchet, cum numai Hristos îl poate face în dar oamenilor... cu durere, seninătate și dragoste...
Deoarece în aceasta perioadă sâmbăta se pomenesc cei adormiți, când ne adunăm în biserici, pentru a vărsa lacrimi de dor și a ridica rugăciuni către înaltul cerului pentru mântuirea celor dragi plecați dintre noi, am realizat la școala parohială un proiect inedit.
Timp de 2 săptămâni, în cadrul orei pentru lecția practică, după citirea pericopelor evanghelice duminicale și aprofundarea lor, am împletit cu copiii colaci și colăcei, pentru a deprinde acest meșteșug.
În ajutor a venit o mămică pricepută pentru a transmite mai departe, ceea ce a învățat de acasă.
În cea de a treia săptămână, după ce am făcut cu ușurință colăceii, ajutați de aceeași mămică, am făcut împreună amestecul arpacașului fiert cu mirodeniile apetisante.
Astfel fiecare a aranjat cu mare drag coliva, a învățat cum se cern biscuiții deasupra, cum se face cruce și cum se prepară pomana pentru cei adormiți.
Au aranjat bombonelele cât mai frumos, gândindu-se la dulceața calităților ce împodobeau ființa cea dragă ce nu mai este lângă ei.
Fiecare a făcut pomelnicul cu cei adormiți, pentru ca între timp, cât s-au copt colacii în cuptor, să poată scrie o scrisoare celor dragi care nu mai sunt pe pământ, ci în cer.
Apoi, am semănat alt arpacaș în ghivece cu pământ, pentru ca să răsară un fir de iarbă verde, o viață nouă din pământ, asemeni vieții veșnice de la învierea celor adormiți.
La momentul venirii părinților, aceștia au găsit pe copii cu coșurile împodobite cu dragoste din osteneala lor - colăcelul cald scos din cuptor și coliva, cu toții în jurul părintelui, cântând VEȘNICA POMENIRE.
Fiecare copil a cântat alături de preot și cu toții am devenit o lacrimă, un gând, o rugăciune pentru cei dragi, aflați atât de departe, care pe dată după atâtea cântări au ajuns lângă noi, atât de aproape...
Bine ești cuvântat Doamne, învață-ne pe noi îndreptările tale!
Și astfel în jurul colivelor lor alte mâini ale părinților ca niște raze s-au adăugat, verigi între trecut și viitor.
Cu lacrimi în ochi i-au admirat, amintindu-și de copilăria lor alături de cei dragi, când se bucurau de prezența înaintașilor, plecați prea repede pe lumea ...cealaltă...cum se spune.
În anul omagial închinat familiei, această împreună-lucrare ne-a apropiat mai mult unii de alții, ne-a ajutat să vedem care e menirea noastră de părinți, de credincioși ortodocși, cu atât mai mult cu cât trăim departe de țara noastră românească.
”După scularea Ta din morți, Hristoase, moartea nu mai stăpânește pe cei ce au murit în dreapta credință. Pentru aceasta ne rugăm cu deadinsul, odihnește în curțile Tale, în sânul lui Avraam pe robii Tăi.”
A consemnat preoteasa Geta ICHIM
