Momente de aleasă bucurie duhovnicească - Termoli

Cu ajutorul Lui Dumnezeu si cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, luni, 22 Ianuarie, am săvârșit împreună, preoți și credincioși Sfânta Liturghie în Catedrala orașului Termoli, locul unde se află sfintele moaște ale Sfântului Apostol Timotei. Am adus împreună cu toții laudă ucenicului cel iubit al Sfântului Apostol Pavel.
După puțin timp de la trecerea la Domnul, în anul 97, Moaștele Sfântului Apostol Timotei au fost duse de la Efes la Constantinopol, pentru ca în anul 1239 sa fie ascunse ca un odor de mare preț in zidul Catedralei din Termoli, în Italia. În anul 1945, pe data de 11 mai, după 706 ani, în timpul unor lucrări de restaurare a Catedralei din Termoli, moaștele sfântului au fost redescoperite într-un mormânt acoperit cu o placă de marmură scrisă în limba latină –"În numele Lui Iisus Hristos, Anul Domnului 1239. Aici se odihnește trupul Fericitului Timotei, ucenic al Apostolului Pavel, ascuns de venerabilul Ștefan Episcop de Termoli împreună cu soborul preoților."
Pr. Petru Voicu







