Seleziona la tua lingua

Cerca

Moaștele Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah au ajuns "acasă".

În Duminica a șasea după Învierea Domnului, Parohia Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah din Lanciano a îmbrăcat haine de sărbătoare pentru primirea Sfinților ocrotitori.

Credincioșii, majoritatea îmbrăcați în costume populare, au participat la Dumnezeiasca Liturghie și la Acatistul Sfinților, slujba încheindu-se cu rugăciuni de mulțumire pentru toate binefacerile.

Menționăm că Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah sunt ocrotitorii Olteniei. Capetele celor doi Sfinți au fost aduse în țara noastră de către Sfântul Domnitor Neagoe Basarab. Ele au fost depuse în Mănăstirea Curtea de Argeș, însă, prin hotărârea Sfântului Sinod, au fost mutate în Catedrala mitropolitană "Sfântul Dimitrie” din Craiova, pe 25 octombrie 1949.

Începând din această Duminică, părticele din moaștele Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah  sunt așezate la închinare și în biserica parohiei cu același nume, din Lanciano.

Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah, cu ale voastre rugăciuni ocrotiți cetatea Craiovei, parohia noastră și pe toți cei care vin să se închine vouă, ca unii ce aveți îndrăzneală către Împăratul Cel veșnic...

Consemnează, preoteasa Mirela Roxana Bolohan