Seleziona la tua lingua

Cerca

În perioada pascală, când bucuria Învierii Domnului continuă să lumineze viața credincioșilor, miercuri, 15 aprilie, preoții români din protopopiatele Piemonte I și III – Ioan Haba (Cirié), Andrei Grosu (Collegno), Vasile David (Giaveno), Eugen Bînzari (Orbassano) și Paul Porcescu (Settimo Torinese) – au dus mesajul nădejdii și al iubirii creștine în mijlocul persoanelor private de libertate, în penitenciarul „Lorusso e Cutugno” din Torino.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită într-un cadru de rugăciune și reculegere, în care deținuții s-au adunat în capela penitenciarului pentru a participa la slujirea pascală. Momentul a fost unul deosebit, deoarece o parte dintre cei prezenți s-au apropiat de Sfântul Potir, după o pregătire duhovnicească realizată prin post, rugăciune și spovedanie, săvârșită în perioada Postului Mare.

În cuvântul de învățătură, părintele Ioan Haba a vorbit despre atenția lui Dumnezeu față de om, Cel care S-a pogorât până la iad pentru a-l mântui. Astfel, Învierea Domnului este biruința vieții asupra morții și dovada că nicio situație umană nu este lipsită de speranță. Hristos a coborât în cele mai adânci locuri ale suferinței pentru a ridica omul și, asemenea tâlharului de pe cruce, fiecare persoană are șansa unui nou început prin pocăință sinceră și întoarcere către Dumnezeu.

La final, părintele Ioan a adresat mulțumiri conducerii penitenciarului pentru sprijinul acordat desfășurării acestei slujiri, subliniind importanța misiunii pastorale în rândul persoanelor private de libertate și nevoia continuării acestor întâlniri duhovnicești.

După Sfânta Liturghie, preoții au oferit deținuților pachete cu daruri, pregătite cu generozitate de credincioșii din comunitățile menționate, care au dorit să fie prezenți, în mod concret și solidar, la această împărtășire a bucuriei Învierii.

Această activitate a fost inițiată de părintele Gheorghe Vasilescu (Parohia Torino I) și părintele Lucian Roșu (Parohia Torino II), care au desfășurat vizite pastorale la persoanele private de libertate, în urma unei cereri venite din partea acestora. Începând cu anul 2011, în urma obținerii aprobărilor oficiale din partea autorităților, părintele Gabriel Burcescu (Parohia Torino II), împreună cu părintele Lucian Roșu, au continuat această lucrare, slujind în mod constant în fiecare marți în mijlocul persoanelor private de libertate. Această activitate reprezintă expresia unei misiuni pastorale asumate și susținute în timp, în spirit de continuitate, responsabilitate și dăruire.

A consemnat: Pr. Ioan H.