Seleziona la tua lingua

Cerca

Liturghie arhierească și Taina Botezului în Parohia Roma-Torre Angela

103 torreangela

Sâmbătă, 16 martie 2024 (Sâmbăta Sfinților Cuvioși), a fost zi de mare bucurie pentru enoriașii Parohiei „Sfântul Ierarh Grigorie cel Mare al Romei” din Roma-Torre Angela. Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei s-a aflat în mijlocul comunității încredințată, spre păstorire, Preacucernicului Părinte Consilier Gabriel Apopei.

Cu această ocazie, chiriarhul, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie și a botezat pe prunca Anastasia, cel de-al șaptelea copil al părintelui paroh și al doamnei preotese Maria.

Preasfinția Sa a adresat, celor prezenți, un cuvânt de învățătură, ce poate fi ascultat accesând link-ul: https://youtu.be/IFE1Dq4IPd8


În anul 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, se înființează Parohia „Sfântul Ierarh Grigorie cel Mare al Romei” din Roma – Torre Angela, fiind numit ca preot paroh părintele Gabriel Apopei. Lăcașul de închinare al parohiei este amenajat și împodobit cu cele necesare slujirii ortodoxe. Adresa bisericii este: strada Carlo Saraceni, nr. 12, Roma.

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI