Liturghie arhierească la Orvieto

Duminică, 17 decembrie 2023, a 28-a după Rusalii (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului),, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Orvieto (Protopopiatul Umbria-Marche), păstorită de Preacucernicul Părinte Pavel Hîncu.
Cu această ocazie, ierarhul a hirotonit întru diacon pe ipodiaconul Nicolae Corodescu pe seama Parohiei „Sfânta Tavita” – Verona Nord – Negrar.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat că fiecare dintre noi este chemat la cina tainică a Domnului. Această cină este, de fapt, Dumnezeiasca Liturghie, dar, invocând diferite scuze, nu ne facem părtași acestei bucurii. Grijile lumești, pervertirea simțurilor omenești, falsa smerenie și plăcerile trupești se numără printre motivele invocate de a nu ne bucura de și întru Domnul.
Predica poate fi ascultată integral accesând link-ul: https://youtu.be/nmQmtX7OF6k
Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Orvieto a fost înființată în anul 2004 de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, fiind numit ca preot paroh părintele Pavel Hîncu. Parohia este găzduită într-o biserică catolică din localitate, una dintre cele mai vechi din oraș, datată în jurul anului 1200, pusă sub ocrotirea Sfântului Laurențiu, arhidiaconul. Parohia este împodobită cu cele necesare slujirii ortodoxe. Adresa este: Biserica San Lorenzo, Piazza Santa Chiara, Orvieto.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI







