”Jocurile Copilăriei” Canicatti

Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Italiei sub coordonarea și la inițiativa preotului paroh Băcăuanu Dănuț la Canicatti în Parcul ”Liolà” a fost inițiată acțiunea educativă pentru copiii între 5-12 ani ”Jocurile Copilăriei”. Dimineță la Sfânta Liturghie copii și părinți s-au împărtășit și au servit câte o prăjitură apoi au plecat în parcul amintit ”înarmați” cu cretă colorată, corzi de sărit și multă voie bună. Aici s-au implicat cu toții în a-i învăța pe copii șotronul, săritura cu coarda, ”batista parfumată”, ”podul de piatră”, ”țară, țară, vrem ostași” și ”ascunselea”, jocuri ale copilăriei numai bune de jucat, individual și în grup, în lungile zile de vacanță în dorința noastră de a oferi copiilor o alternativă la petrecerea timpului pe celular și tabletă. Cu toții am observat nocivitatea internetului excesiv și abuziv dar prea puțini am luat în calcul să oferim copiilor posibilitatea de a dezvolta jocuri fizice menite să le dezvolte inventivitatea și sănătatea. De aceea primul pas făcut astăzi a fost învățarea urmat Duminica viitoare de o mini-competiție ce va fi mai apoi premiată de către parohie în seara sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel cu premii și o dulce gustare la cofetărie.
Mulțumim taților și mamelor care ne-au ajutat să implicăm copiii în activități sănătoase și benefice. Am dat slavă lui Dumnezeu și ne vom întâlni la următoarele activități.
A consemnat preotul Băcăuanu Dănuț







