Seleziona la tua lingua

Cerca

Cu ajutorul Domnului, cu mijlocirea Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop, ocrotitorul comunității noastre parohiale și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, începând cu anul acesta 2025, s-a inițiat demersurile în vederea achiziției unui Centru Comunitar adiacent locașului de slujire al Parohiei Marcellina, achiziționat în anul 2016 prin fonduri proprii.În acest sens, a fost identificat un imobil care să răspundă necesităților pastoral-misionare, catehetice, sociale și culturale ale parohiei.

La începutul acestei săptămâni s-a semnat contractul de vânzare-cumpărare prin care Parohia Ortodoxă Română din Marcellina devine proprietară a acestui imobil, acest lucru fiind posibil cu ajutorul Departamentul pentru Românii de PretutindeniÎn perioada următoare urmează să fie începute lucrările de restructurare și amenajare, pentru a adapta imobilul nevoilor comunității românești din această localitate.

Aducem Mulțumiri și Slavă Lui Dumnezeu, pentru binecuvântarea revărsată asupra comunității noastre. Alese gânduri de mulțumire sunt îndreptate și către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, doamnei Cristina-Lavinia Arnăutu, Director cu atribuții de secretar de stat și tuturor ostenitorilor din cadrul acestui Departament, pentru această împlinire deosebită din viața comunității noastre parohiale din Marcellina.