Intrarea Domnului în Ierusalim | PS Atanasie de Bogdania a slujit Dumnezeiasca Liturghie în parohia Lunghezza

De luminata sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopie Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ierarh Ioan Postitorul” din localitatea Lunghezza. Conform tradiției, clericii și credincioșii au purtat ramuri de măslin, în amintirea momentului în care mulțimea din Ierusalim L-a întâmpinat pe Mântuitorul Hristos strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!”.
În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Preasfinția Sa a evidențiat faptul că „astăzi se termină perioada de patruzeci de zile de post, de osteneală a noastră pe care o aducem în fața Domnului, am putea spune de pătimire, ca o jertfă bineplăcută, și începe pătimirea Domnului. Rostul postului, care se încheie, este de a ne hrăni, prin osteneală, de cuvântul Domnului. Suntem chemați ca, măcar în această perioadă, să fim asemenea monahilor și monahiilor: să ne păstrăm trupul, conștiința și viața curate prin rugăciune și pocăință. Făcând toate acestea, ne asemănăm lui Dumnezeu, care și El a sărăcit de slava Lui și S-a făcut asemenea nouă. Hristos este Lumina noastră, iar noi, în perioada postului suntem îndemnați să devenim lumină pentru cei din jurul nostru. Astăzi suntem chemați să aducem în fața Domnului toate faptele noastre cele bune pe care le-am adunat în cele 40 de zile și să le punem în fața Lui, asemenea poporului care a adus ramuri de copac atunci când a intrat în Ierusalim”.
Referitor la sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, ierarhul a adăugat că „sărbătoarea de ieri, numită Sâmbăta lui Lazăr, este legată de sărbătoarea de astăzi. Cinstirea adusă ieri Domnului pentru minunea săvârșită, de a învia un mort aflat în mormânt de 4 zile, se continuă și astăzi. Poporul care a fost martor, ieri, la învierea lui Lazăr, astăzi Îl laudă pe Hristos și strigă «Osana». Taina cea mare a învierii lui Lazăr este faptul că Hristos îl scoate pe acesta din mormânt ca El să îi ia locul. Dar Hristos nu a rămas în mormânt, ci a înviat și astfel mormântul devine izvor de viață veșnică. Din mormântul gol, din întuneric, strălucește lumina, ca noi să avem lumină. Praznicul de astăzi ne face să înțelegem taina dragostei nemăsurate a lui Dumnezeu care vine spre jertfă, ca pe noi să ne mântuiască”.
Cu același prilej, Preasfințitul Atanasie a hirotesit un paracliser pe seama parohiei și a acordat, din încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, câteva gramate episcopale: Preacucernicului părinte paroh Benedict Firulescu, Consiliului și Comitetului Parohial și la câțiva ctitori ai noului locaș de cult.
La final, Preacucernicul părinte paroh Benedict a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfinției Sale și tuturor ctitorilor, sprijinitorilor și credincioșilor care au participat la Sfânta Liturghie.
Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ierarh Ioan Postitorul” din localitatea Lunghezza a fost înființată de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan în luna noiembrie a anului 2013. Preot paroh a fost numit părintele Benedict Firulescu.
După perindări prin diferite locații, la sfârșitul anului 2020, parohia a semnat un contract de comodat pentru o nouă locație, un spațiu comercial, care a fost amenajat și restructurat pentru a putea fi folosit ca locaș de cult. Adresa parohiei este: via Bussi 195, Valle Longa, Lunghezza.







