Seleziona la tua lingua

Cerca

Intrarea Domnului în Ierusalim la Sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Astăzi, întreaga Biserică Ortodoxă prăznuiește Intrarea Domnului în Ierusalim, praznic de bucurie și întristare deoarece Domnul merge către patima cea de bună-voie.

La paraclisul ”Adormirea Maicii Domnului” de la Centrul Eparhial de la Roma, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de către un sobor de preoți și diaconi.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa a adresat numeroșilor credincioși, un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre semnificația praznicului și despre cum cetatea Ierusalimului simbolizează sufletul fiecărui credincios; ”La fiecare dintre noi, a explicat Preasfinția Sa, Domnul vine ”blând și smerit șezând pe mânz de asină” dorind să ne cucerească” sufletele și inimile prin dragostea Sa. El dorește să împărățească, să devină Împărat peste viața și inimile noastre, însă această împreună-petrecere dintre Dumnezeu și om nu se poate înfăptui decât cu acordul omului și în suflete nerobite de către poftele și plăcerile lumii acesteia”.

Tot astăzi, la momentul rânduit, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot, pe seama parohiei ”Cuv. Ioan Damaschin” din Città di Castello, pe diaconul Bogdan Agherasimoaia.

Bine este cuvântat Cela ce vine întru numele Domnului, Împăratul Ierusalimului sufletelor noastre, acum și în veci!