Întâlnirea tinerilor Nepsis din parohiile Ciriè și Torino II

Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Episcop Vicar Atanasie de Bogdania, Parohia ”Înălţarea Sfintei Cruci” Torino 2, a găzduit, în ziua de 2 octombrie 2021, cu susținerea părintelui paroh Gabriel Burcescu, întâlnirea tinerilor Nepsis din cele două parohii "Sfântul Apostol și Evanghelist Matei" - Ciriè și "Înălțarea Sfintei Cruci" - Torino II.
La acest frumos eveniment au participat 26 de tineri cu vârste cuprinse între 13 și 21 ani, pentru care, doamnele preotese: Nicoleta Istina și Ana-Maria Haba au alcătuit un program bogat în activități.
Întâlnirea a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii urmată de slujba Parastasului, desfășurate în paraclisul cu hramul "Sfântului Cuvios Eufrosin Bucătarul," aflat în incinta sediului celor două asociații "Sfântul Laurențiu" și "Sfânta Filofteea".
După slujbă, părintele Vasile Istina a făcut o scurtă introducere referitoare la viața Sfântului Neagoe Basarab și frumoasa sa ctitorie Mănăstirea Curtea de Argeș, după care părintele Ioan Haba, angrenându-i în discuție pe tineri, a prezentat un material powerpoint deosebit despre viața, activitatea și învățăturile Sfântului Neagoe Basarab, Ocrotitorul Frăției Nepsis.
În desfășurarea programului au urmat prezentarea tinerilor, a cântecelor acompaniate de chitare, dialogul cu tinerii și încheind, spre seară, cu jocurile de echipă.
Momentul cel mai deosebit a fost Dialogul cu tinerii, pe tema: "Dragostea de Dumnezeu, dragostea de aproapele", care a fost inițiat de părintele Ioan Haba și care a spus că: prin împărtășirea constantă cu Sfintele Taine și prin fapte bune, ne apropiem mai mult de Dumnezeu și implicit de aproapele nostru, arătându-I astfel lui Dumnezeu iubirea noastră. Tinerii apoi au povestit episoade emoționante din viața lor, în care au simțit lucrarea lui Dumnezeu.
Mai jos redăm câteva impresii ale participanților, despre această întâlnire.
"Mi-au plăcut: prezentarea vieții Sfântului Voievod Neagoe Basarab, dialogul și jocurile. Propun să mai organizăm astfel de întâlniri!" (Davide, 14 ani, Ciriè)
"Mi s-a părut o experiență foarte frumoasă, în primul rând pentru că am cunoscut persoane noi și în al doilea rând pentru că m-am distrat. Cel mai mult mi-a plăcut când am cântat." (Andrada, 16 ani, Torino II)
"Mi-a plăcut discuția, ce a avut ca temă: Dragostea de Dumnezeu, dragostea de aproapele. Am simțit că a fost ceva sincer din partea fiecăruia." (Sebastian, 17 ani, Ciriè)
"A fost o experiență frumoasă și m-am distrat foarte mult. Am avut parte de o atmosferă plăcută și m-am simțit bine. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost când am cântat împreună la Sf. Liturghie." (Bianca, 21 ani, Torino II)
"Mi-au plăcut: dialogul și rebusul, făcut de unul dintre tinerii din Parohia Sfânta Cruce. Propun să mai organizăm astfel de întâlniri!" (Denisa, 17 ani, Ciriè)
"Mi-au plăcut: dialogul și cântecele cu chitara. Foarte frumoasă a fost și atmosfera de la Sfânta Liturghie, deoarece toți am cântat, ne-am rugat. Simțeam că suntem concentrați și că toți tindem spre Dumnezeu. Cred că aceste întâlniri ne ajută să prindem curaj în trăirea și mărturisirea credinței, după cum spunea Pr. Zaharia Zaharou, citat de părintele Ioan: astfel întâlnim alți nebuni pentru Hristos. Astăzi pentru un tânăr trăirea credinței deja este o nebunie. Propun să ne mai întâlnim în această modalitate!" (Ionela, 18 ani, Ciriè)
"Cel mai mult mi-a plăcut discuția/dialogul, pentru că am vorbit cu toții. Jocurile alături de rebus, au fost frumoase pentru că au creat o legătură mai mare între noi prin lucrul în echipă, fapt care ne-a ajutat să ne cunoaștem mai bine." (Ruxandra, 20 ani, Torino II)
"Mi-au plăcut: dialogul și cântecele cu chitara. Propun să organizăm o altă întâlnire în aer liber." (Pavel, 15 ani, Ciriè)
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
A consemnat preoteasa Nicoleta Istina







