Întâlnirea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan cu preoții din Protopopiatul Piemonte I

Luni, 17 mai 2021, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan s-a întâlnit , în mediul online, cu preoții din Protopopiatul Piemonte I. Tema întâlnirii a fost: Taina Spovedaniei și Taina Sfintei Împărtășanii – între acrive și pogorământ.
După o scurtă introducere făcută de părintele protopop Marius Floricu, Preasfinția Sa a scos în evidență mai multe lucruri despre tema pusă în discuție, insistând pe faptul că orice om altoit pe Hristos prin botez, trebuie să fie conștientizat că se usucă și moare dacă nu își trage seva din Cel pe care a fost altoit.
De asemenea, preoții nu trebuie să-L păzească pe Dumnezeu de păcătoși, ci trebuie să-l ajute pe om , în mod pedagogic, să înțeleagă gravitatea păcatului, având mereu în minte faptul că Dumnezeu urăşte păcatul, nu pe păcătoşi.
În finalul întâlnirii, Preasfințitul a răspuns la întrebările preoților și a dat binecuvântare ca o astfel de întâlnire să se repete, fiind un bun prilej de a discuta și adânci anumite aspecte ale activității pastorale din Episcopia Italiei, care au ca scop reîncorporarea în trupul Bisericii a celor ce plâng de dorul după Dumnezeu, de multe ori fără să știe că sufletul lor tânjește după unirea cu El.
A consemnat părintele Valeriu Andrei Grosu








