Întâlnirea de formare a tinerilor Nepsis voluntari/animatori
în protopopiatele din Triveneto

Duminică, 30 mai 2021, a avut loc la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Padova prima întâlnire de formare a tinerilor Nepsis din protopopiatele de Triveneto, ca voluntari şi animatori în tabere şi scoli de vară.
La acest eveniment, coordonat de PC Părinte Ionuţ Dascălu împreună cu doamna preoteasă Anca Dascălu de la Parohia din Valeggio Sul Mincio, Verona, au participat peste 44 de tineri din Protopopiatele Triveneto 2, 3 şi 4.
După o primă sesiune de cunoaştere a participanţilor prin intermediul jocului, s-a trecut la prezentarea obiectivelor întâlnirii şi completarea contractului de valori al întâlnirii, care a fost semnat de toţi cei prezenţi. S-a prezentat tinerilor portretul unui animator/voluntar de calitate, care trebuie să fie „sufletul” grupului, cel care dăruieşte bucurie şi entuziasm celorlalţi participanţi, avându-L ca model şi referinţă pe Mântuitorul Iisus Hristos.
După prezentarea mai multor tipuri de jocuri în funcţie de scopul lor, tinerii s-au putut bucura şi de exersarea multora dintre acestea, învăţând diferite jocuri de echipă, cunoaştere şi comunicare pe care le vor putea folosi în tabere şi şcoli de vară.
La final s-au fixat concluziile întâlnirii şi s-a rostit o rugăciune de încheiere.
Duminica viitoare, 6 iunie 2021, este programată cea de-a doua întâlnire de formare cu tinerii Nepsis din Protopopiatele Triveneto 1 şi 3.








