Întâlnire cu elevi de la Școala Medie "Vittorio Betteloni" din Verona

Săptămâna aceasta parohia ”Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul și Sfântul Ierarh Zenon” din Verona a organizat în biserica parohială două întâlniri cu elevii din clasa a 3-a a Școlii Medii "Vittorio Betteloni" din Verona.
În cele două întâlniri, părintele protopop Gabor Codrea împreună cu profesoarele Patricia Codrea și Snejana Bărbăian au făcut o prezentare succintă a Bisericii Ortodoxe, insistând asupra câtorva aspecte ale spiritualității ortodoxe și au răspuns la multele întrebări adresate de către elevi și de către profesorii care i-au însoțit.
După aceea, cu toții au făcut o vizită ghidată a Centrului Social-Cultural, explicâdu-li-se activitățile parohiei.
Întâlnirea se înscrie în programul "I Ragazzi alla scoperta di Verona", promovat și susținut de "Assesorato all'Istruzione" al Primăriei Verona.







