Întâlnire cu elevi de la Școala Medie "Franco Cappa" din Bovolone.

Săptămâna aceasta parohia ”Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul și Sfântul Ierarh Zenon”din Verona a organizat în biserica parohială o întâlnire cu elevii din clasele I ale Școlii Medii"Franco Cappa"din Bovolone (VR).
În cele două ore părintele protopop Gabor Codrea a făcut o prezentare succintă a Bisericii Ortodoxe, insistând asupra câtorva aspecte ale spiritualității ortodoxe și a răspuns la multele întrebări adresate de către elevi și profesori.
După aceea, cu toții au făcut o vizită ghidată a Centrului Social-Cultural, explicâdu-li-se detaliat activitățile parohiei.
Cu toții au primit iconițe din partea parohiei.
Întâlnirea se înscrie în programul "I Ragazzi alla scoperta di Verona", promovat și susținut de "Assesorato all'Istruzione"al Primăriei Verona.
Pr. Gabor Codrea







