ÎNTÂLNIRE CSDE – TORINO

Cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Siluan a avut loc marți, 2 octombrie 2018, întâlnirea de lucru a membrilor Centrului de Studii Teologice Sfântul Dionisie Exiguul, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Gazda evenimentului a fost de data aceasta Parohia Sfânta Cruce Torino II. În cadrul întâlnirii s-au luat în discuție subiecte care au vizat eficientizarea activității centrului, strategii și metode aplicabile în susținerea următoarelor cursuri de formare continuă a clerului din Episcopia Italiei, identificare unor surse de finanțare a proiectelor derulate de către centru, definitivarea statutului, întocmirea unei bibliografii în acord cu rigorile academice și nevoile pastorale ale clerului care urmează să susțină examenul de capacitate preoțească și altele.
Cu speranța unei activități rodnice pe viitor, mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, rugându-l să reverse harul său peste lucrarea începută cu dăruire.
CSDE







